fbpx

Etapele unei tranzacții imobiliare

Etapele unei tranzactii imobiliare

La prima vedere, o tranzacție imobiliară s-ar părea destul de simplă și ușor de realizat de către oricine, care nu cunoaște în profunzime domeniul imobiliar.

 

Dar oare știi care sunt etapele care le parcurgi sau care trebuie parcurse în vederea realizării tranzacției?

 

Citește acest articol și află care sunt cele 4 etape ale unei tranzacții imobiliare!

 

Cele 4 etape ale unei tranzacții imobiliare

 

  • stabilirea prețului corect al proprietății;
  • pregătirea proprietății pentru vânzare;
  • promovarea imobilului pe piață;
  • alegerea și acceptarea modalității de plată.

 

Prețul imobilului se poate stabili corect doar după parcurgerea unui studiu de piață. Prețul este dat de tendințele pieței, așadar este necesar cunoașterea tendințelor actuale. Tu, ca o persoană din afara domeniului imobiliar poți să studiezi piața imobiliară, dar aceasta necesită ceva timp.

 

Dacă nu vrei să vinzi imobilul luna viitoare, atunci liniștit, studiază pe cont propriu piața. Însă, apelând la un specialist în imobiliare – care știe cum să analizeze o oportunitate, având la îndemână toate instrumentele de cercetare a pieței -, vei scăpa de această grijă.

 

Pregătirea proprietății pentru vizionare este de asemenea foarte importantă. De ce? Pentru că prima impresie contează enorm!

 

Pentru aceasta, de preferat ar fi o curățenie generală și mici reparații, cum ar fi un mâner rupt, un robinet stricat, și alte lucruri mărunte. La fel, imobilul ar trebui aerisit înainte de vizionare și în unele situații chiar ar fi indicat utilizarea de odorizanți.

 

Foarte important este să nu lași la vedere obiectele personale (haine, plapuma, prosoape etc.) pentru că acestea pot fi deranjante pentru unii clienți. Pe scurt spus: să menții ordinea în casă, atunci când știi că ai programată o vizionare.

 

Următoarea etapă este promovarea imobilului pe piața imobiliară. Sigur, poți să-l promovezi și tu folosind de cele mai comune metode: anunțarea familiei, vecinilor, prietenilor, cunoscuților, anunțuri în ziare, campanii de promovare pe Facebook, Instagram și altele, anunțuri pe platforme de imobiliare etc.

 

Variantele enumerate pot decurge cu succes, dar și durează mult. De aceea îți recomand să apelezi la agenți imobiliari, pentru a le găsi clienții interesați.

 

La BIS Imobiliare, avem o bază de date cu clienți calificați, o bază de date care se află în creștere în fiecare zi. Astfel, imobilul tău va fi făcut vizibil pentru un grup mare de clienți interesați, aflați în căutare de proprietăți!

 

Mai mult de atât, brokerii imobiliari știu cum să îți promoveze imobilul tău pe toate platformele de promovare și cum să scrie un anunț eficient, astfel ca tranzacția imobiliară să se realizeze în cel mai scurt timp posibil.

 

Despre avantajele colaborării cu agenți imobiliari am scris mai multe aici.

 

Ultima etapă a unei tranzacții imobiliare, constituie alegerea (acceptarea) metodei de plată. Cele mai comune metode de plată sunt: plata integrală și plata eșalonată. În afara de acestea, mai poate fi amintită plata prin credit bancar.

 

Cu siguranță, pentru fiecare dintre noi i-ar plăcea plata integrală. Avantajul acesteia constă în faptul că se elimină riscul unor întârzieri ulterioare, iar tu, ca vânzător, primești banii cash sau într-o singură rată printr-un transfer bancar.

 

Nu toți clienții – cumpărători – își permit plata integrală. Astfel, se poate recurge la plata eșalonată, adică în mai multe rate. Această metodă nu este neapărat dezavantajoasă, doar necesită o relație de încredere între vânzător și cumpărător.

 

În situația în care vinzi imobilul cu scopul de a reinvesti banii câștigați, atunci atât plata eșalonată cât și plata prin credit bancar îți oferă timp suplimentar, pentru a identifica și alege cea mai bună oportunitate pentru a-ți investi banii.

 

Citind acest articol, ți-ai făcut o imagine mai clară despre derularea unei tranzacții imobiliare. Nu este tocmai simplă, necesită anumite cunoștințe și mult timp, respectiv multă răbdare.

 

Îți recomand să lucrezi cu agenți imobiliari, pentru că în afară de faptul că ei cunosc toate etapele tranzacțiilor imobiliare, pot să îți ofere consiliere de specialitate referitor la documentele necesare pentru vânzare, taxe și impozite, respectiv posibilități de investiții.

 

Vinde și închiriază azi! Agenția BIS Imobiliare îți stă la dispoziție și îți oferă o colaborare serioasă și transparentă, alături de agenți bine pregătiți! 

 

Foto credit: pexels.com/ Oleksandr Pidvalnyi

Alătură-te discuției

Compare listings

Comparaţie
Open chat
1
Scan the code
Bună ziua! Cu ce vă putem ajuta?